Home » 6 ani, 9 luni și vreo 17 zile

6 ani, 9 luni și vreo 17 zile

Scris de: lifestyledecluj

Atât a trecut de când Asociația Daisler a apărut în Cluj și Clujul nu a mai fost la fel. De la proiecte care ne-au făcut să zâmbim, la altele care ne-au făcut să ne gândim cum putem să ne facem orașul mai frumos sau la evenimente care ne-au pus pe harta lumii, spunem un mare MULȚUMESC și La mulți ani, echipei neobosite a lui Andi Daisler.

După 6 ani și ceva de activitate (de unde și numele), tragem linie și ne uităm puțin în urmă. Alături de voi. 

Tragem linie după toate străzile Potaissa , edițiile și expozițiile Lights On , după toate donațiile de pe Centrul Verde  și ședințele de făcut bine de la Blue Monday. 

Am ajuns până aici cu ajutorul multor oameni care au rezonat cu scopurile noastre, așa că vrem ca după 6 ani să tragem linie și să ne uităm împreună la rezultate. 

Vrem să discutăm deschis despre ce merge, ce nu merge, ce mai putem, ce nu mai putem face și multe alte lucruri. 

Și vrem să-i cunoști pe cei care și-au dat din energia lor pentru ca proiecte memorabile să poată avea loc. 

Așa că-i aducem în fața ta la o apă și-o măslină. 

Cui îi este adresat evenimentului? Ție, dacă ești unul dintre fanii proiectelor Daisler în comunitate, fie din perspectiva de admirator, voluntar, contributor sau simplu trecător. 

Miercuri, 2 noiembrie, de la 6 la 9 ne vedem la prietenii de la Stables cu voie bună, rapoarte și video-uri cool. Că așa se face. 

Accesul e gratuit, dar în limita locurilor disponibile. Înscrie-te dacă vrei să vii.

Noi mergem. Tu?

0 Comentariu
0

Related Articles

Lasă un comentariu

Acest site foloseste cookies . Vrem să ne asigurăm că esti ok cu politica noastră, dar poti opta sa nu fii. Sunt de acord Citeste mai multe

Privacy & Cookies Policy