Fiecare femeie are un machiaj al ei, de zi cu zi, exersat și rafinat în timp, care o salvează în orice situație. Cu toate acestea, pentru evenimente mai importante, întâlniri romantice sau de ce nu, pentru o schimbare de look măcar pentru o zi, e bine să știți care sunt trendurile în machiaj pentru toamna lui 2021. Sigur, trendurile sunt făcute pentru a ne servi ca și inspirație, specialiștii în domeniu nu recomandă să copiem trenduri care nu se potrivesc cu forma feței noastre, cu culoare ochilor sau cu momentul zilei.
Iată așadar sursa ta de inspirație pentru un look simplu dar de efect, pentru toamna aceasta:
Albastru intens– dacă ai culoarea ochilor căprui, poți să aplici cu încredere acest trend. Poți aplica un albastru mai închis sau dechis, în funcție de preferințe pe toată pleopa mobilă și blendui bine pe margini, pentru un look electrizant. De asemenea, poți doar să folosești culoare albastru pentru colțul intern și să aplici o culoare neutră pe pleoapa mobilă.
Rujuri în nuanțe nud– toamna aceasta te poți inspira din culoare frunzelor de toamnă pentru un ruj în nuanțe arămii, argintii sau maro, toate cât mai estompate și cât mai aproape de culoarea naturală a buzelor. Știi cum se spune, less is more, dacă ai aplicat un albastru „turbat” pe ochi, rujul nude ar trebui să vină în completarea look-ului, estompând și temperând trăsăturile.
Gene lungi și pline de volum– e momentul ideal să investești într-un produs premium, care să ofere genelor tale lungime și volum, fără însă să dai în extrema „ochi de bambi”. O culoare neagră de bună calitate îți va accentua ochii frumos.