Home » DJ SHIVER- “Aveam o mașină tip CAZAN și m-au rugat să o mut de la Main că îi făceam de rușine”

DJ SHIVER- „Aveam o mașină tip CAZAN și m-au rugat să o mut de la Main că îi făceam de rușine”

Scris de: lifestyledecluj

Dacă îl urmăriți pe DJ SHIVER și ați fost la showurile lui, e clar că vă gândiți la drujbe, spectacole cu multă dinamică și mult suflet pus în tot ceea ce face. Shiver e de loc din Târgu Mureș, adoptat de Cluj dar la ambiția pe care o are cred că va fi bun național în foarte scurt timp. Este o voce puternică în comunitatea sa, îndrumă oamenii spre vaccin anti COVID, s-a implicat în crearea primei școli gratuite de DJ din România și, având în vedere că îl și cunoaștem personal, vă putem garanta că are cele mai puține fițe și pretenții de divă atunci când ia un contract 🙂

Ne-am întâlnit cu el în sala de sport a unui prieten și am intrat direct în subiect, așa parcă ne-am fi cunoscut de o viață. Oricum, omul e atât de implicat în atâtea lucruri încât e greu să îl prinzi într-o zi în care nu ai avea de scris cel puțin o știre, așa că am preferat să lăsăm discuția să curgă exact unde a dorit și el și unde a dus-o firul narativ.

Descrie-te într-un cuvânt:
,, Hmm, compasiune. Poți rezolva o mulțime de lucruri cu aceasta și în același timp e una dintre cele mai mari lipsuri din lume.”

Dacă nu ar fi frica ce ai face acum și aici:

„Dacă nu ar fi frica, aș da tot. Aș dona toți banii, nu aș deține nimic”

De unde îți vine inspirația?

,, În viața de zi cu zi, ar fi foarte multe persoane. Isus, pentru că cu el am crescut, Gabor Mate și mulți, mulți alții. Motivul pentru care îi pun într-un top este pentru că ei emană cea mai ok energii, multă iubire și de aceea sunt un exemplu în viață.

În muzică, Skrillex, lumea zice că sunt copy paste Skrillex și adevărul e că mă influențează foarte mult. Artistic ar mai fi Fox Stevenson, Vangelis.

Ai vreun goals în viața asta care poate sună ridicol?
,, Aaaa da. Eu cred într-o altă lume. Dacă aș putea aș implementa o oră de comunicare în fiecare școală. Sunt de părere că ar trebui să lăsăm tinerii să vorbească între ei. Trebuie să vorbească despre orice îi face fericiți sau triști. Aș face asta și pentru profesori. Și toate astea să fie sub supravegherea unui moderator.”

Dacă ai putea să introduci ceva în rutina oamenilor ce ar fi?
,, Comunicarea. Societatea ne blochează inconștient printr-un ecran și nu mai suntem focusați pe ce se întâmplă în jurul nostru așa mult. Parcă ne pierdem.”

Dacă ai putea locui oriunde în lume unde ai locui si de ce?
,, Sunt foarte multe locuri unde aș vrea să locuiesc. În același timp ar trebui noi ca oameni să ne oprim din vizitat pentru că tot acest vizitat aduce și părți negative lumii. Poluarea e una dintre ele.”

Fără de ce nu ai putea trăi?

„Am să spun fără bani și asta doar din cauză că nu te lasa societatea. Pentru că trebuie să trăiești, iar societatea pune o presiunea mare pe tine ca individ. N-am reusit, dar mi-ar plăcea să reușesc. În schimb, nu pot să trăiesc fără să mă manifest pe șcenă, fie că pun muzică sau fac stand up. Îmi place ceea ce fac, energia pe care o transmit. Este o nevoie de a mea și sufletul îmi dictează să fac asta”.

Care e povestea împrietenerii cu vloggerul Bogdan Techeș?

„Nu mai știu exact, dar partea faină e că Techeș e din Toplița, amândoi suntem din județul Mureș. Mi-a plăcut foarte mult că vedem lumea altfel. El e foarte tânăr și foarte aware de ce se întâmplă. O să ajungă unul dintre cei mai buni vloggeri din România pentru că are o atfel de abordare cu materialul pe care îl face. Emană o energie pozitivă. Îmi place să stăm să povestim, să ne ajutăm unul pe altul.

Da, la Untold s-a dat cu barca în public. Acum câțiva ani era un video viral pe melodia ,,You so preciuous when you smile”, iar eu i-am zis lui Techeș cum ar fi să punem fața ta în vizal și tu să urci pe scenă în momentul acela. Evident, i-a plăcut maxim și acesta e încă un motiv pentru care îmi place de el, pentru că e deschis la orice. Anul acesta nu am mai făcut treaba asta pentru că am avut doar o oră la dispoziție și totul a fost super calculat.”

Sigur ai văzut și pățit multe în cariera ta. Spune-ne de un moment amuzant de care îți amintești:

„Am fost rugat să mut mașina de la Main Stage pentru că era un seria 3. Aveam un seria 3, din 2004, care în România e poreclit Cazan. Toaă mașina era făcută într-un mod ironic. Eu am fost book-it pentru acel festival în ultima secundă pentru că nu mai venea un artist. În fine, am lăsat mașina în spate la Main Stage și mă sună un băiat, care doar își făcea treaba. Adică tipul, festivalul, nu mi-au greșit cu nimic, doar că mașina nu se încadra în rândul mașinilor high class cu care se aduceau artiștii.

Fix înainte să intru pe scenă mă sună și spune ,, Vă rog să veniți să vă ridicați mașina pentru că aici sunt locurile de parcare pentru cei de la Main.”
Mi s-a părut foarte amuzant, i-am răspuns ironic ,,Doar pentru că am seria 3, înseamnă că nu am voie să urc pe Main?”

De asta mi-am luat și altă mașină. Din păcate în România ești judecat dacă nu atingi anumite standarde. Cu ocazia asta mi-am luat și altă mașină. Mașina am vândut-o printr-un festival.””

Oana Radu

0 Comentariu
0

Related Articles

Lasă un comentariu

Acest site foloseste cookies . Vrem să ne asigurăm că esti ok cu politica noastră, dar poti opta sa nu fii. Sunt de acord Citeste mai multe

Privacy & Cookies Policy