Home » Etapa Women Rally de la Cluj a încheiat senzaṭional anul competiṭional 2021

Etapa Women Rally de la Cluj a încheiat senzaṭional anul competiṭional 2021

Scris de: lifestyledecluj

Cluj-Napoca a găzduit în weekend-ul care tocmai a trecut cea de-a treia și ultima etapă a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2021, o competiție sportivă care îmbină îndemânarea la volan cu momente de socializare și răsfăț, dedicată doamnelor și domnișoarelor.

           Peste 75 de concurente s-au aliniat la startul Trofeului Castrol, dintre care aproape jumătate s-au aflat la primul contact cu motorsportul. Conceptul Women Rally demonstrează astfel că a reușit să devină unul dintre principalii promotori ai motorsportului printre amatoarele de viteză, în doar patru sezoane de la înființare.

,, Etapa Women Rally de la Cluj s-a desfășurat conform planului, încheind cu succes sezonul competiṭional de anul acesta. Multitudinea de mesaje de felicitare, atât din partea concurentelor, cât și din partea partenerilor, mă îndreptăṭesc să cred că am reușit din nou o etapă de excepṭie. Creşterea rapidă a numărului de cazuri COVID 19 a dus la impunerea unor noi măsuri restrictive, iar zecile de telefoane şi mesaje cu întrebarea: „Se mai ṭine Women Rally la Cluj?” au pus pe mine o presiune de neimaginat. În acest context, reușita organizării evenimentului la limită, respectând toate măsurile de siguranṭă, cu ajutorul partenerilor AEA Medical, face ca bucuria să fie și mai mare”- Laura Savu Fondator Women Rally

Cele două manșe de concurs s-au desfășurat sâmbătă pe traseul special amenajat în parcarea centrului comercial VIVO! Cluj-Napoca, unde soarele blând de toamnă a încununat un sezon extraordinar. Cele mai rapide trei concurente din cele 5 clase ale Trofeului Castrol – Women Rally Cluj-Napoca 2021 au fost:

         Clasament general (clasele 1-3)

  1. Izabella Gavrilă – Citroen C2
  2. Mara Iosif – Mercedes C300
  3. Sabina Ghiormescu / Ada Georgescu – BMW X2 xDrive 25D

         Clasa 1 (mașini cu motoare cu capacitatea cilindrică sub 1600 cmc):

  1. Izabella Gavrilă – Citroen C2
  2. Maria Țurai – Seat Ibiza
  3. Ana-Maria Ungureanu – Seat Ibiza

         Clasa 2 (mașini cu motoare cu capacitatea cilindrică între 1600-2000 cmc):

  1. Mirela Bejnariu – Honda Civic
  2. Ildiko Martonos – Ford Ecosport 1.0
  3. Cristina Vlădoiu / Noemi Lokodi – Ford Puma

         Clasa 3 (mașini cu motoare cu capacitatea cilindrică peste 2000 cmc):

  1. Mara Iosif – Mercedes C300
  2. Sabina Ghiormescu  /Ada Georgescu – BMW X2 xDrive 25D
  3. Mădălina Sarca – Audi Q3

3. Sidonia Andrei – BMW 120D

Clasa 4 powered by Georgeprimul banking inteligent din România (vehicule electrice):

  1. Cornelia Pleșoianu – BMW i3
  2. Rocsana Contraș / Dalma Pivariu – BMW i3
  3. Felicia Floarea – BMW i3

Clasa 5 (sportive licențiate sau mașini modificate):

  1. Angela Săutea – Renault Clio
  2. Ligia Barbu – Renault Clio
  3. Măriuca Ionescu – Mini Cooper S

Felicităm toate câștigătoarele!

0 Comentariu
0

Related Articles

Lasă un comentariu

Acest site foloseste cookies . Vrem să ne asigurăm că esti ok cu politica noastră, dar poti opta sa nu fii. Sunt de acord Citeste mai multe

Privacy & Cookies Policy