Cluj-Napoca devine, în perioada 17–20 septembrie 2026, scena celei de-a treia
ediții a Festivalului Internațional de Teatru Transilvania (FITT). Artiști din șapte țări se
întâlnesc la Cluj într-un program care aduce împreună teatrul, comedia, muzica, dansul,
poezia și artele vizuale. Producții premiate internațional, premiere în România și
spectacole ale unor importante teatre din țară transformă timp de patru zile orașul într-un
spațiu al întâlnirii dintre artiști și public.
Ediția din acest an se deschide joi, 17 septembrie, cu două producții românești. De la ora
17:00, la Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, Teatrul
Nottara prezintă „Așteptându-l pe Ulise”, spectacol-concert de Cristina Juncu, după „Odiseea”
lui Homer. Povestea întoarcerii lui Ulise spre Ithaca este transformată într-o aventură muzicală
despre călătorie, rătăcire, primejdii și descoperire.
Deschiderea oficială a FITT 2026 are loc în aceeași seară, de la ora 19:00, la Casa de
Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, cu „Moartea la Teatrul de Revistă”, producție a Teatrului
„Stela Popescu” din București. Regizat de Gabriel Sandu, cu o coregrafie semnată de Andrea
Gavriliu, spectacolul combină teatrul dramatic, muzica, dansul și proiecțiile video într-o poveste
despre un teatru de varietăți amenințat cu dispariția și despre artiștii care încearcă să îl salveze.
Producția a fost prezentă în importante festivaluri din România și Republica Moldova, inclusiv
Festivalul Național de Teatru și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, iar Andrea Gavriliu a
fost nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru coregrafia spectacolului. Evenimentul este
coorganizat de Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”.
Festivalul aduce la Cluj și spectacole internaționale din Europa și Asia. Vineri, 18
septembrie, de la ora 20:00, prestigiosul Zagreb Youth Theatre (ZKM) din Croația prezintă, în
premieră în România, spectacolul „Son, Mother and Father Sit at a Table in Silence”, scris de Ivor
Martinić și regizat de Aleksandar Švabić. Pornind de la întrebarea tulburătoare despre ce s-ar
întâmpla dacă, în fața unei catastrofe iminente, părinții ar putea salva un singur copil, spectacolul
explorează relațiile de familie, iubirea, vinovăția și alegerile imposibile. Producția este una dintre
cele mai premiate creații croate recente. La cea de-a 49-a ediție a Festivalului „Days of Satire
Fadil Hadžić” a câștigat Marele Premiu „Večernji List” pentru cel mai bun spectacol, alături de
of 1 3
Comunicat de presă, 25 august 2026
premii pentru text dramatic și interpretare. Pe scena Teatrului ,,Puck”, ora 17:00, se va
juca ,,Inimioare pentru câini”, cu Otilia Pescariu, al Companiei Ars Kod Predstavlij, Serbia, o
comedie one-women show în regia Elenei Ivanca, spectacol în limba română. De la ora 18.30, în
studioul Euphorin al Teatrului Național Cluj-Napoca, recital poetic extraordinar al actriței Rodica
Mandache.
Sâmbătă, 19 septembrie, FITT aduce publicului o întâlnire între teatrul absurdului și
limbajele scenice contemporane. De la ora 18:00, COCO Theatre din Coreea de Sud prezintă
„Scaunele”, după Eugène Ionesco, un spectacol nonverbal construit prin teatru fizic, teatru de
obiect și expresie vizuală. Pornind de la invitații invizibili ai piesei lui Ionesco, compania sud-
coreeană transformă obiectele, costumele și corpurile actorilor în prezențe scenice care
estompează permanent granița dintre realitate și iluzie. Producția a primit Premiul pentru Cel
mai bun spectacol la BPAM Next Stage 2024 și Certificatul de Excelență la BABEL International
Performing Arts Festival 2026.
Tot sâmbătă, FITT 2026 propune unul dintre momentele muzicale speciale ale ediției:
Balanescu Quartet prezintă „Maria T”, proiectul prin care Alexander Bălănescu se întoarce la
universul inconfundabil al Mariei Tănase. La mai bine de două decenii de la nașterea proiectului,
muzica și vocea devenită parte din memoria României sunt reinterpretate prin limbajul
contemporan al cvartetului. „Maria T” devine astfel mai mult decât un omagiu: o întâlnire peste
timp despre rădăcini, memorie, dor și relația artistului cu România. De la ora 23 secținea ,,FITT
după 23” prezintă pe scena Teatrului ,, Puck” spectacolul Emigranții în regia lui Sorin Misirianțu,,
produs de Compania de Comedie
Artele vizuale și poezia completează programul zilei de 19 septembrie. De la ora 17:00, în
Foaierul Teatrului Național Cluj-Napoca, artista Marina Pișta, membră a Uniunii Artiștilor Plastici
din România, prezintă expoziția „ROLURI”, o explorare vizuală a identității și a multiplelor
ipostaze pe care oamenii și le asumă în relație cu ei înșiși și cu ceilalți. Vernisajul va fi însoțit de
un recital susținut de actrița Elena Ivanca din poemele regretatului poet clujean Marcel
Mureșeanu, într-un omagiu adus memoriei și universului său liric. Intrarea este liberă.
Finalul festivalului aduce la Cluj două spectacole în premieră în România . În sala de
concerte a Academiei Naționale de Muzică, strada I.C. Brătianu, de la ora 18, ora 18, ,,Antiword”,
prezentat de SpitFire Company, Cehia, inspirat de piesa ,,Audience” de Vaclav Havel, premiat cu
Prix Lueur OFF d’Avignon, pentru cea mai bună regie, nominalizat la Total Theatre Award,
Edinburgh Fringe.
of 2 3
Comunicat de presă, 25 august 2026
Duminică, 20 septembrie, de la ora 20:00, pe scena Teatrului Național Cluj-Napoca,
publicul va putea vedea, în premieră în România, o comedie savuroasă „Primitals”, producție
spaniolă realizată de Yllana și Primital Bros. Patru personaje venite de pe o planetă foarte
asemănătoare cu Pământul construiesc o tragicomedie a cappella plină de energie, umor și
absurd. Spectacolul a câștigat Premiul Publicului pentru Cel mai bun spectacol muzical la
Festival Off d’Avignon 2019. În studoul ,,Euphorion” al Teatrului Național Concursul ,,Premiile
Marcel Mureșeanu”, va avea loc recitalul celor șapte actori selectați, care vor concura pentru
marele premiu.
Dincolo de scenele consacrate, FITT 2026 continuă să ducă arta în mijlocul orașului.
Strada Universității devine din nou un spațiu al întâlnirii dintre festival și public, cu concerte
susținute de Vlad Corb, Orrim și Fără Zahăr. Programul celei de-a treia ediții este completat de
dans, poezie, expoziții de artă, conferințe și ateliere, într-un festival construit în jurul diversității
formelor de expresie artistică.
„Șapte țări, patru zile, nicio graniță. De la râs la emoție, de la tradiție la experiment, FITT
2026 aduce la Cluj-Napoca artiști, povești și limbaje scenice diferite, reunite de aceeași nevoie
de întâlnire cu publicul. Vă așteptăm cu drag!” Elena Ivanca, președinte fondator al FITT și Dafin
Mureșan președinte de onoare FITT.
Detalii complete și bilete pentru spectacolele-eveniment sunt disponibile pe
fittransilvania.ro și bilete.ro.
Organizator Elena Ivanca Studio
Co-Organizator Institutul RoNeuro și MLNR
Eveniment susținut de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj
