Home » Lansări de carte la Cluj

Lansări de carte la Cluj

Scris de: lifestyledecluj

O perioadă prolifică pentru iubitorii de cărți, Clujul se mândrește cu două lansări de cărți în următoarea perioadă:

  • Astăzi de la 18.30 puteți participa la magazinul Diverta la Lansarea de carte: Și cu bona cine stă? Aventurile unei familii în căutarea unei bone

Alături de autoare vor participa:
Bianca Mereuță, fondatoarea bibliotecii și a comunității ,,Ce le citim copiilor”
Anca Eftime Penescu, director al Editurii Epica
Florina Russu, Directorul Scolii Primare Romana- Finlandeze din Cluj Napoca  
Modereaza: Bogdan Nicolai, jurnalist

Despre carte

Câte dintre noi nu le privim cu apreciere și oarecare invidie pe mamele care își cresc copiii fără ajutor, 
timp în care au și o carieră înfloritoare, au grijă de ele, de soț, de casă, de tot? Multe, ați putea spune. 
La fel de multe dintre noi recunoaștem că avem nevoie de sprijin și recurgem la calea mai ușoară: să 
angajăm o bonă. Calea mai ușoară?
Dar ce ne facem când „o bonă” se transformă în două, trei, patru, cinci, șase…, douăsprezece?
Scrisă cu foarte multă candoare, onestitate, empatie și presărată cu umor extrem de fin — de cele 
mai multe ori negru —, povestea de față nu numai că vă va dezvălui aspecte din culisele dificilului 
drum până la bona potrivită, dar vă va arăta și o față a realității societății în care trăim, care altfel nu 
poate fi cunoscută și nici măcar bănuită.


Puterea acestei familii de a trece peste toate obstacolele și capacitatea, în special a autoarei, de a 
rămâne integră emoțional sunt de apreciat și pot fi un model pentru toate mamele care au cunoscut 
teama de a-și lăsa copilul în grija altei persoane sau care abia de acum pornesc în căutarea unei bone.
Laitmotivul cărții este ,,Totul va fi bine”. Și chiar așa a fost – finalul vă va umple inimile de bucurie.Te ține cu sufletul la gură, într-un carusel de emoții care pleacă de la umor, trec prin speranță, dezamăgire, ușurare, încordare, până la dorința de-a putea rezolva o situație atât de familiară nouă, părinților: găsirea unei bone. Se simte autenticitatea în fiecare capitol, în fiecare poveste a unei noi încercări: poate aceasta este femeia pe care o căutăm?” -Cred că fiecare părinte își poate regăsi o bucățică din suflet și de realitate în această carte. Eu, fără doar și poate, m-am regăsit.
’’ URANIA CREMENE

,,Cu fiecare capitol, simțeam tot mai tare nevoia să o cunosc pe Ana. Am căutat-o ca să-i mărturisesc cât de mult îmi place. Când am ajuns la ultima pagină am fost dezamăgită că s-a terminat. M-am supărat ca un copil: Mai vreaaau! Promit să fac această carte cadou tuturor oamenilor dragi mie.” – MIRELA OPRIȘOR

Mâine, de la ora 16.00 puteți participa la o altă lansare de carte- Lansare de carte Valeriu Nicolae– pe strada Mihail Kogălniceanu 5 în Cluj-Napoca

Fundația UBB promovează și susține proiectele sociale cu real impact din România. Un astfel de proiect este Casa Bună din Ferentari organizată de Valeriu Nicolae, activist social și pentru drepturile omului, jurnalist și scriitor.

Vă invităm la lansarea cărții lui Valeriu Nicolae ȚIGAN ȚĂNDĂRI, și la o sesiune de autografe cu autorul, la Clubul UBB în 6 mai, ora 16.00. Încasările din vânzarea cărții merg la Casa Bună. La dezbaterea pe marginea cărții vor participa Claudia Costea (Asociația Pirita Children), Prof. Sergiu Mișcoiu (Fundația UBB) și Prof. Levente Salat (UBB). Moderator: Prof. Dacian Dragoș (Fundatia UBB). 

0 Comentariu
0

Related Articles

Lasă un comentariu

Acest site foloseste cookies . Vrem să ne asigurăm că esti ok cu politica noastră, dar poti opta sa nu fii. Sunt de acord Citeste mai multe

Privacy & Cookies Policy