Home » Make-up artist Andrea Palko și echipa ei au creat magie pe podiumurile Transilvania Fashion Festival

Make-up artist Andrea Palko și echipa ei au creat magie pe podiumurile Transilvania Fashion Festival

Scris de: lifestyledecluj

Transilvania Fashion Festival a trecut, însă mărturia reușitei continuă pe social media, în diferite postări cu modelele care au strălucit pe podium pe toată durata festivalului. Dacă în timpul și imediat după terminarea festivalului, toții ochii au fost (așa cum e normal) pe talentații designeri prezenți la festival, nu am putut să nu observăm machiajele impecabil executate și adaptate fiecărei prezentări de modă.

Am fost așadar foarte curioși să aflăm cine a fost echipa de machiaj care a dat atâta strălucire show-urilor. Machiajul este cu atât mai important cu cât tenul trebuie să arate bine și să pună în valoare modelul și ținuta care o poartă. Totul trebuie să fie coordonat și sincronizat la perfecție, întreaga echipă trebuie să lucreze ca un stup de albinuțe harnice, conduse de matca. 

Echipa de machiaj din acest an al Festivalului Transilvania Fashion Week a fost coordonată de către Andrea Palko împreună cu 9 dintre cei mai talentați make-up artiști din Transilvania : Antal Alexandra, Tosa Alexandra, Ana Popan , Andra Virtic, Anișoara Boleac, Ramona Cocuț, Sabina Marc, Sergiu Pop , Timea Toth și Ruzsa Zsofi.

“Experienta de a coordona echipa de machiaj în cadrul unui festival de modă nu este una ușoară dar am avut cea mai bună echipă de makeup artiști alături de mine iar acest lucru mi-a ușurat mult munca. Au fost 3 zile pline de provocări, deoarece jobul meu a presupus să scot în evidență frumusețea fiecărui model în timp ce m-am asigurat că toate detaliile sunt exact așa cum s-a hotărât împreună cu designerii și nimeni nu se abate de la aceste MOOD Boarduri. Au fost multe ore de stat în picioare fără pauze, însă, la final, am rămas cu un sentiment de MAI VREAU « -= Andrea Palko Lead Makeup Artist.

În cadrul evenimentelor atât de mari, organizarea, comunicarea și determinarea echipei este absolut vitală, nu, Andreea ?

 « Echipa de machiaj este cea care începe să lucreze printre primele în fiecare zi de festival și termină printre ultimele pentru a se asigura că toate modelele sunt impecabile în fiecare moment la prezentării. Tocmai pentru că ne dorim ca totul să fie impecabil, chiar și în timpul prezentărilor am făcut retușuri după fiecare schimb de outfit. »

Știm că machiajul de șcenă este foarte diferit de machiajul de zi cu zi, de evenimente sau de instagram, cum vi s-a părut experiența ca și make-up artișți?

« Într-adevăr, machiajul pentru acest tip de eveniment are diferite caracteristici și tonalități ce trebuie respectate astfel încât rezultatul final să fie unul corect și armonios pentru ochii privitorului iar în același timp să arate la fel de bine prin lentila camerelor de filmat și al aparatului de fotografiat. Transilvania Fashion Festival pentru mine a reprezentat o provocare. Machiez de aproximativ 5 ani însă până acum nu am avut ocazia de a face acest lucru în cadrul unei prezentări de modă. Cu toate că au fost câteva zile destul de obositoare, cu multe ore de stat în picioare, a meritat efortul. Din punctul meu de vedere, TFF a fost un succes care a contribuit la dezvoltarea mea atât pe plan profesional cât și pe plan personal”-makeup artist Alexandra Antal.

“Experiența de la TFF a fost una plină de provocări pentru toată echipa de makeup și nu numai. Niciodată nu m-am gândit cât de multă muncă e în spatele prezentărilor de modă. Imaginați-vă în spatele scenei o mână de oameni care fac tot posibilul și imposibilul ca spectacolul să iasă perfect. Nu a fost ușor dar cred că pot spune în numele tuturor celor care am fost în backstage, că am privit cu mândrie prezentările seară de seară, știind că și munca noastră a contribuit ca totul să fie atât de frumos. A fost o experiență foarte faină, pe care aș repeta-o oricând! “- makeup artist Timea Toth.

“O experiență unică, plină de adrenalină.  Au fost 3 zile de muncă la foc continuu pe care nu am să le uit niciodată. A fost prima experiență de genul pentru mine și pentru asta îi mulțumesc leader-ului și trainer-ului Andrea Palko MUA. Mândră de noi ca echipă, mândră de mine personal. We did it!”- makeup artist Ramona Ige-Cocuț

Sursă foto: Cristiana Plaian

(P).

0 Comentariu
0

Related Articles

Lasă un comentariu

Acest site foloseste cookies . Vrem să ne asigurăm că esti ok cu politica noastră, dar poti opta sa nu fii. Sunt de acord Citeste mai multe

Privacy & Cookies Policy