Azi sunt puțin revoltată. Nu aș spune nervoasă, că nu e cazul, deoarece nu s-a întâmplat nimic excepțional. Dar în micul meu Univers am devenit „omul care ia deciziile”. Concret. Oamenii mei dragi, pe care îi iubesc tare mult, mă roagă în general să le dau sfaturi. Ba mai mult, să iau decizii în locul lor. Nu am o problemă cu asta. Că oricum sunt mai sfătoasă de felul meu. Și mai sunt și o oarecare Mama Omida, Mama Răniților și alte porecle pe care le-am primit de-a lungul timpului.
Și aici vine partea de revoltă. Mi se cere sfatul, îl ofer și în 99,99% dintre cazuri nu mă ascultă nimeni. Și ulterior se vine la mine cu replica „vai, ce bine era dacă te ascultam”.
Păi, măi, oameni buni! Știți că nu e bine să-mi răcesc gura degeaba? Că ajung în modul acesta să am, în timp, probleme cu dinții.
