Home » Pe 27 iulie are loc cea de-a doua ediție a conferinței anuale Transylvania Makeup Series 

Pe 27 iulie are loc cea de-a doua ediție a conferinței anuale Transylvania Makeup Series 

Scris de: lifestyledecluj

Cea de a doua ediție a Transylvania Makeup Series, conferință anuală dedicată artei machiajului, are loc anul acesta în dată de 27 Iulie, la Cluj Napoca, ducând mai departe seria de masterclass-uri, prin tematica „Înapoi la rădăcini”.

Și în acest an pe scenă urca nume importante din industria makeup-ului, atât din țară, cât și din străinătate, care vor împărtăși tainele machiajului de bază, fin, curat și corect executat. Invitații vor avea posibilitatea de a învăța „de la rădăcini” să construiască baza și fundamentul machiajului femeii frumoase, puternice și naturale. 

„Industria machiajului a avut o ascensiune rapidă în ultimii ani, ajungând să creeze locuri de muncă tot mai numeroase printre pasionatele de makeup. Masterclass-urile și training-urile au început să se dezvolte tot mai mult, iar fetele au început să participe în număr tot mai mare pentru a se specializa în acest domeniu.

Preturile mari ale masterclass-urilor împiedicau makeup artiștii la început de drum să se dezvolte, așa că evenimentul nostru vine în ajutorul lor, creând o conferință la un preț accesibil. De altfel, acesta aduce pe scena mai mulți makeup artiști, cu diferite stiluri, de la care invitații pot învață cât mai multe trucuri și tehnici noi.

Dorim să contribuim la educația din acest domeniu, să oferim sfaturile necesare pentru ca vitorii makeup artiști să se poată dezvolta și să învețe tehnici curate, fine și care să evidențieze trăsăturile fiecărei cliente.” a declarat Ioana Drăghici, Fondator Transylvania Makeup Series. 

Speakerii care vor urca pe scenă sunt:

Alexandru Abagiu

Cu carieră de peste 25 de ani, Alexandru Abagiu a lucrat în domeniile de modă și frumusețe, cu abilitățile și șabloanele unui pictor, integrand sensibilitatea unui adevărat artist. Gândind editoriale de frumusețe cu adevărat uluitoare, a câștigat mai multe premii în industria frumuseții și a fost numit de Makeup Artist Magazine din USA unul dintre cei mai promițători makeup artiști din Europa.

Munca lui a apărut în mod regulat în nenumărate campanii publicitare pentru nume mari precum Coca-Cola și Pepsi, fără a uita, desigur, diverse publicații Elle din întreaga lume. Depășirea constantă a granițelor este o normalitate pentru Alexandru, care lucrează cu fotografi de top, stiliști de modă și coafură pentru a crea imagini și filme atemporale, iconice. A lucrat timp de 10 ani în cadrul Festivalului de Film de la Cannes ca makeup artist al vedetelor.

În prezent, este make-up artistul oficial al Lancome Paris în țara sa de origine, România, și călătorește în toată lumea pentru a lucra cu cei mai buni oameni din industria frumuseții.

Tania Cozma

Este makeup artist de mai bine de 10 ani în industria de beauty din România, cu apariții în nenumărate reviste de modă, beauty, de mirese, business, atât din țară cât și din străinătate: Vogue, ELLE, Harpers Bazaar, Cosmopolitan, Beau Monde, Glamour, Marie Claire, Viva, Unica, A List, Touch Magazin, Forbes sau VIP Magazine. 

Tania a fost nominalizată de 5 ori la categoria „Best Makeup Artist” de revistele de fashion din România și are un portofoliu de peste 100 de campanii lucrate pentru branduri de renume: Chanel, Gucci, Dior, Teilor, Jolidon, Musette, Divine, Seen, Adidas, Nike, Mercedes, Forbes, H&M.

Are multe colaborări cu cei mai buni artiști și persoane publice de la noi din țară: Delia, Alexandra Stan, Antonia, Alessiah, Lory, Sore, Ami, Lidia Buble, Dana Rogoz, Sânziana Negru, Ioana Grama, Andreea Marin, Alina Eremia, Ana Morodan, Adela Popescu, Rengle, Mira, ADDA.

Timp de 5 ani a fost makeup artist oficial Bourjois Paris la nivel de România și Europa de Est, iar o mare parte din activitatea ei de makeup artist a fost și este concentrată pe zona de ședințe foto de beauty, fashion, conceptuale și comerciale.

Rafael Delgado 

Este de origine din Berlin și face parte din echipa renumitei makeup artiste Einat Dan.

Câteva dintre colaborările lui sunt: Vogue Scandinavia, Kaltblut Magazine, Mob Journal, Rebel Magazine.

Pe lângă speakeri, pe scena Transylvania Makeup Series vor urca și trupa Mugurelul și  trupa Elle Dance, iar Andrei Mureșan va fi cel care se va alătura petrecerii de la finalul evenimentului.

Și în acest an, conferința va avea integrat un fashion show, oferit de Diana Rogo, prezentându-se colecția acesteia: Amina Muses.

Biletele pot fi achiziționate de pe website-ul conferinței: makeupseries.ro sau de pe platforma iabilet.ro 

Mai multe detalii pot fi regăsite pe pagina de Instagram makeupseries.ro.

Despre Transylvania Makeup Series

Transylvania Makeup Series este un eveniment care are loc în fiecare an la Cluj- Napoca și vine în ajutorul iubitorilor de makeup care doresc să învețe din experiența celor mai buni makeup artiști din țară și străinătate.

Ediția de anul trecut a adunat în jur de 50 de persoane, iar speakerii prezenți au fost: Einat Dan, Claudia Neacșu, Diana Ionescu, Carmen Burci și Ionut Țuța.

Evenimentul a înglobat un fashion show, sub marca Ivaz Couture, momente de dans și un cocktail party la final.

0 Comentariu
0

Related Articles

Lasă un comentariu

Acest site foloseste cookies . Vrem să ne asigurăm că esti ok cu politica noastră, dar poti opta sa nu fii. Sunt de acord Citeste mai multe

Privacy & Cookies Policy