Home » PEDITEL aniversează 10 ani de existență și 750.000 de copii ajutați gratuit

PEDITEL aniversează 10 ani de existență și 750.000 de copii ajutați gratuit

Scris de: lifestyledecluj

În cei 10 ani de activitate neîntreruptă, medicii PEDITEL au răspuns apelurilor a aproape 750.000 de familii, au liniștit părinții, au ajutat copiii și au scăzut din presiunea asupra unităților de primiri urgențe din peste 6000 de localități din România și alte 26 de țări.

Numărul de minute de sfătuire gratuită din acești 10 ani depășește 3 milioane, iar valoarea estimativă a serviciilor oferite se ridică la 6 milioane de lei, în care nu sunt incluse și orele de voluntariat. 

„Acești 10 ani au fost o luptă continuă pentru a oferi un serviciu de care părinții români din țară și diaspora aveau nevoie. Iar numărul de apeluri din ultimul deceniu confirmă necesitatea funcționării PEDITEL în continuare. Există comunități întregi fără medici pediatri. Sau orice alt fel de medici. Sunt localități izolate unde ambulanțele nu pot ajunge decât după ore întregi. Părinții aflați la primul copil și-au pierdut încrederea în capacitatea sistemului medical de a-i ajuta rapid și la distanță cu problemele de sănătate ale copiilor. Există români care trăiesc în alte spații geografice, fără asigurări medicale sau posibilitatea de a cere ajutor în limba țării în care se află. Acestea sunt doar câteva din situațiile în care părinții au apelat la un medic PEDITEL în ultimii 10 ani, primind suport rapid, profesionist și gratuit. Sunt mândră să conduc acest proiect al Fundației părinți din România, care nu este un vis ambițios, nici un demers de business, ci o necesitate acută a comunității părinților români, a declară Cristina Grigoreco-fondator PEDITEL.

Cifrele cheie ale unui deceniu de activitate

Principalele probleme medicale pentru care părinții apelează la serviciul de telemedicină sunt: febră, în proporție de 27%, răceală (10%), diaree și vărsături (7-8%) și tuse (6%).

Între 71-79% dintre solicitări se finalizează cu sfaturi medicale aplicabile acasă în deplină siguranță, iar pentru sub 10% s-a recomandat apelarea serviciului unic 112.

Județele cu cei mai mulți apelați au fost: Cluj (35%), București + Ilfov (peste 30%), Prahova (peste 7%), Iași (peste 6%), Constanța (peste 5%). De asemenea, părinții din Diaspora au reprezentat 3-5% din totalul solicitărilor. 

Medicii PEDITEL au ajutat părinții din peste 6.000 localități (orașe, comune, sate, cătune din România) și peste 27 de țări (5% din solicitări au fost preluate din Diaspora – 27 de țări, printre care:  Marea Britanie, Germania, Austria, Cehia, Ungaria, Elveția, Spania, Olanda, Luxemburg, Belgia, Franța, Canada, Australia, Emiratele Arabe Unite, Danemarca, Suedia, Norvegia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă s.a.m.d.

NOTA PARINTILOR pentru PEDITEL: 9.75 din 10

În urma unui sondaj realizat pe 25.000 de respondenți, s-a ajuns la concluzia că gradul de încredere și de mulțumire al părinților privind serviciul PEDITEL este de 9.75/10.00.

Pentru a marca primii 10 ani de prezență continuă în viața părinților români, PEDITEL organizează la Cluj, locul de naștere al proiectului, o expoziție itinerantă în care clujenii și vizitatorii orașului vor putea afla poveștile care au ajutat la fondarea, susținerea și funcționarea proiectului PEDITEL, din 2014 până astăzi.

Expoziția va putea fi vizitată de public în următoarele locații din Cluj-Napoca: 

15 aprilie – 15 mai Cinema Mărăști

10-16 iunie Casino – Centrul de Cultură Urbană 

30 octombrie – 12 noiembrie Centrul pentru Tineret Cluj-Napoca

8-18 aprilie și 7-19 mai Turnul Pompierilor

De asemenea, expoziția va fi pusă la dispoziția publicului și la Turnul Croitorilor și Parcul Armătura, pe parcursul acestui an. 

„Așa cum spune un proverb african: este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil. A fi părinte este cel mai provocator dintre toate joburile și susținerea pe care o pot primi părinții prin PEDITEL vine în momente-cheie, când o familie trece prin panică și stres. Ca să le rămânem alături, este suficient ca în fiecare an să adunăm 500.000 euro pentru a putea asigura costurile de funcționare, iar asta o facem cu ajutorul vostru, a fiecărui donator individual și a companiilor care ne sponsorizează sau aleg să direcționeze impozitul pe profit către noi”, adaugă Cristina Grigore, co-fondator PEDITEL. 

Cum poți ajuta și tu PEDITEL?

Prin SMS, lunar cu textul DOCTOR la 8845 care oferă o donație de 2 euro/lunar.

Prin  transfer bancar, către RO70 BTRL RON CRT 0542823201 BANCA TRANSILVANIA COD SWIFT BTRLRO22 sau RO07INGB0000999902391059 ING BANK COD SWIFT INGROBU (conturi în lei).

Toate informațiile necesare pentru alte variante de donație se găsesc pe site-ul peditel.ro, iar echipa PEDITEL vă mulțumește că faceți fapte bune alături de medicii pediatri.

„Se spune, uneori, că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. În cazul PEDITEL, faptele bune pe care le facem împreună durează de peste un deceniu și sunt răsplătite prin faptul că arătăm, astfel, că se poate să primești ajutor profesionist, gratuit, la orice oră din zi și din noapte, iar noi, membrii comunităților, putem crește starea de sănătate a României, pas cu pas, apel cu apel”, crede Cătălin Chiș, co-fondator și Președinte al Fundației Părinți din România.

Despre PEDITEL

Serviciul PEDITEL 0219010 este singurul serviciu de telemedicină gratuită din România, disponibil non-stop, apelabil de oriunde și oricând pentru părinții vorbitori de limba română,  prin apelarea la numerele 02191010 număr scurt fără suprataxă, valabil în toate rețelele fixe și mobile de telefonie din România, +40377771111 (național și internațional), 1791 (național Vodafone, Orange ) și *1791(național Digi fix și mobil). 

Serviciul a fost înființat de Fundația Părinți din România în 2014, iar în cei 10 ani de funcționare neîntreruptă, echipa medicală PEDITEL a ajutat cu sfaturi de intervenție rapidă, până la prezentarea copilului pentru un consult medical, 742.547 copii din România din peste 6.000 de orașe, sate, comune, cătune și peste 27 de țări ca: Marea Britanie, Spania, Franța, Belgia, Olanda s.a.m.d. Fundația Părinți din România a fost înființată în anul 2005 ca un grup de inițiativă al părinților din Cluj, coagulați în jurul site-ului www.parinticlujeni.ro, cu scopul de a informa și a reprezenta clujenii cu copii, viitorii părinți, precum și pe toți cei interesați de problemele copiilor din județ. Din 2009, grupul de părinți clujeni s-a transformat în Fundația Părinți Clujeni, care în 2012 a devenit Fundația Părinți din România, fondatorul fiind antreprenorul clujean Cătălin Chiș.

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:

Cristina Grigore / 0726335273 / cristina.grigore@parinticlujeni.ro

0 Comentariu
0

Related Articles

Lasă un comentariu

Acest site foloseste cookies . Vrem să ne asigurăm că esti ok cu politica noastră, dar poti opta sa nu fii. Sunt de acord Citeste mai multe

Privacy & Cookies Policy