Ascultam zilele trecute un podcast mișto, în care invitata spunea că ea nu celebrează revelionul ci consideră ziua ei de naștere ca fiind punctul de marcare al unui an nou. Perspectiva ei m-a făcut să mă gândesc că, defapt, revelionul, punctul 0 al tuturor rezoluțiilor profesionale sau personale s-ar putea la fel de bine aplica pentru data de 1 Decembrie.
Știți celebrele minciuni albe- de la 1 ianuarie mă apuc de sală, țin dietă, voi spune „Nu” proiectelor care mă obosesc prea tare, voi seta limite în spațiul personal sau profesional, îmi voi căuta un job care să mă merite, voi începe un business nou sau voi transforma hobby-ul meu într-o afacere. O să fiu mai bun cu mine și cu cei din jur, am să gătesc acasă sănătos și am să comand mai puțin, am să, am să.
Dar de ce nu ar putea să fie 1 Decembrie acest revelion pe care îl tot așteptăm? De ce să nu ne trezim azi, să ne bem cafeaua și să facem ceva bun pentru noi? Până la urmă un om fericit și împlinit poate să ofere celorlați mai departe, nu?
Dacă suntem încă aici înseamnă că ceva totuși ne mai leagă de România. Poate nu cântecele patriotice și cu siguranță nu demagogia politică. Dar în sufletul nostru avem motivele noastre: părinții, casa unde ne-am născut, bunicii, limba și modul nostru balcanic de a ne trăi zilele. Poate mâncarea sau simțul neaoș al umorului? Poate idea că oricum e, tot e mai bine în țara ta. Ceva este sigur.
Și dacă tot am rămas, hai să ne facem șederea mai faină! Vă invit să deschideți o șampanie și să puneți pe foaie TOATE visele. Acesta e primul pas, să le vedeți scrise alb pe negru. Apoi, să vă faceți planul. Cu onestitate și fără scuze: cum îl poți duce la bun sfârșit, cât costă, în cât timp șamd. Nu de la 1 ianuarie, nu de luni, de azi. Nu există vis prea mic sau prea mare, e al tău deci e cel mai important.
Nu ai auzit? AZI e revelionul oamenilor deștepți! Și dacă toți am face ceva bun AZI și țara ar simți din plin lucrul acesta. Căci România e sătulă de cântece, ode și promisiuni. Vrea fapte.
La mulți ani, România, la mulți ani, români!