Home » Scriitorul Bohumil Hrabal și berea cehă, în centrul atenției la Festivalul Berii Culturale, organizat la Cluj

Scriitorul Bohumil Hrabal și berea cehă, în centrul atenției la Festivalul Berii Culturale, organizat la Cluj

Scris de: lifestyledecluj

În perioada 12-14 aprilie va avea loc „Festivalul Berii Culturale”, organizat în onoarea scriitorului Bohumil Hrabal și a berii cehe, la Insomnia Cafe&Bistro, cel mai vechi pub din Cluj-Napoca. 

Pornind de la celebrul citat al scriitorului ceh Bohumil Hrabal „Fără bere aș muri de viu”, Insomnia Cafe&Bistro organizează Festivalul Berii Culturale, în onoarea berii cehe și în onoarea marelui scriitor. După cum știu pasionații de literatură, Hrabal a iubit berea și multe dintre scrierile sale o au ca laitmotiv. 

Astfel, în perioada 12-14 aprilie, clujenii sunt așteptați la Insomnia (Strada Universității nr.2), să bea bere cehă, să asculte muzică bună și să afle cine a fost Bohumil Hrabal, acest scriitor atât de îndrăgostit de bere.

„Insomnia mereu a fost un loc unde cultura este la ea acasă, iar berea a fost mereu bună. De aceea, am decis, că pentru a celebra cei 110 ani de la nașterea marelui scriitor ceh Bohumil Hrabal, care s-au împlinit pe 28 martie, să organizăm acest festival. Astfel, pentru a duce mai departe dragostea pentru Hrabal și pentru berea cehă, toate evenimentele care vor avea loc de vineri până duminică, vor avea intrare liberă și vor putea fi savurate alături de prieteni și o bere cehă rece”, spune Tünde Márkos, proprietara localului.

Vor avea loc numeroase evenimente, de la spectacole-lectură, la concerte, quiz-uri, jocuri interactive și proiecții de film, iar intrarea este gratuită la toate. 

Programul Festivalului Berii Culturale este următorul: 

Ziua 1 – Vineri, 12 aprilie

17:00 – Deschiderea festivalului și prezentarea vieții și operei scriitorului Bohumil Hrabal, realizată de Amalia Boca (la etaj)

19:00 – Concert live Romulus Cipariu Țambal (pe terasa Insomnia)

20:00 – Quiz cu și despre bere (la etaj)

20:00 – Socializare, dans și bere până la ora 23:00 (pe terasa Insomnia)

Ziua 2 – Sâmbătă, 13 aprilie

17:00 – Spectacol-lectură din opera scriitorului Bohumil Hrabal, realizat de actorul Ioan Crișan (la etaj)

18:00 – Jocuri interactive și concursuri cu bere pentru toți participanții, cu premii atractive (pe terasa Insomnia)

19:00 – Proiecție de film după marele roman al lui Bohumil Hrabal: În slujba regelui Angliei (la etaj)

19:00 – 21:00 – Seară de muzică live folk cu Vasile Coser şi Holobiuc Cristian, socializare, dans și bere până la ora 23:00 (pe terasa Insomnia)

Ziua 3 – Duminică, 14 aprilie

18:00- 20:00 – Muzică folk live cu Vasile Coser şi Holobiuc Cristian 23:00 (pe terasa Insomnia)

21:00-23:00 – Concert special de folk Emeric Imre & co (sus la etaj)

Contact de presă:

0 Comentariu
0

Related Articles

Lasă un comentariu

Acest site foloseste cookies . Vrem să ne asigurăm că esti ok cu politica noastră, dar poti opta sa nu fii. Sunt de acord Citeste mai multe

Privacy & Cookies Policy