Dacă ai căutat cel puțin o dată o idee de mâncare de dus la birou, sătul de comenzi online, sigur ai dat peste Corina Ureche, food influencer specializat în rețete ușor de făcut și de pus în caserolă. Corina are și un hastag dedicat acestui subiect- #maineincaserola, pe care vă invităm să îl accesați doar sătui, altfel, nu ne asumăm nicio vină pentru conținutul explicit absolut delicios.
Am rugat-o pe Corina să ne ajute cu o rețetă de ceva dulce, tot ușor de făcut și de pus #maineincaserola. Ceva care să placă tuturor din birou și iată propunerea ei: Brioșe cu lâmâie și cocos.
Ingrediente -Brioșe cu lămâie și nucă de cocos
- 130g faină albă
- 80g nucă de cocos
- 180g zahăr
- zeamă de la 1 lămâie
- 1 linguriță coajă de lămâie răzuită (folosesc la pliculeț de la Dr. Oetker)
- 110g unt moale
- extract de vanilie (după gust în funcție de cât de intens vă place)
- 1 ou
- un vârf de cuți de sare
- 1/2 linguriță praf de copt
- zahăr pudră pentru decor

Mod de preparare
Pornim cuptorul la 175C și punem hârtiuțe pentru brioșe într-o tavă de copt. Într-un bol amestecăm zahărul și coaja de lămâie, apoi adaugăm untul și amestecăm cu un mixer câteva minute. Nu este nevoie ca zahărul să fie complet dizolvat. Adaugăm extractul de vanilie, oul și zeama de lămâie. Amestecăm. Turnăm făină amestecată cu sarea și praful de copt. Amestecăm. Adaugăm și nuca de cocos. Amestecăm din nou până obținem un aluat omogen.
Umplem fiecare hârtiuță de brioșă 3/4 și dăm tava la cuptor pentru 25-30 de minute sau până trece testul cu scobitoarea. Eu le-am testat după 25 minute și au fost perfecte. Scoatem brioșele din cuptor pe un grilaj sau farfurie și le lasăm să se răcească, apoi le pudram cu zahăr.



La final, preparatul vostru ar trebuie să arate ca în poza de mai jos. Poftă bună și nu uitați să ne taguiți pe noi și Corina dacă faceți rețeta! Și nu ne supărăm dacă ne aduceți la caserolă, la birou 🙂 Poftă bună!
